Companiile din stânga Nistrului solicită claritate privind noul regim fiscal

Mediul de afaceri din regiunea transnistreană, reprezentat la consultările publice de Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, a exprimat o serie de îngrijorări și a solicitat mai multă claritate cu privire la implementarea noilor politici fiscale. Principala preocupare a antreprenorilor este lipsa de cunoștințe practice despre legislația fiscală a Republicii Moldova și impactul pe care noile taxe îl vor avea asupra activității lor.
Natalia Iepuraș, reprezentanta CCI, a subliniat că organizația pe care o reprezintă are o filială la Rîbnița și peste 70 de companii membre în regiune, care în prezent nu aplică și nu cunosc mecanismele TVA și ale accizelor. „Într-adevăr, lipsesc practic total cunoștințele despre legislația noastră fiscală. De aceea, aici chiar trebuie instruire și informare de la zero”, a menționat aceasta. Ea a solicitat autorităților să explice mecanismul din perspectiva unui agent economic concret din regiune, pentru a înțelege cum va fi afectată activitatea companiilor, în special a celor din industria textilă, un sector important în stânga Nistrului.
O altă problemă majoră ridicată de o reprezentantă a unei companii textile a fost potențiala dublă impozitare și impactul TVA-ului la importul de materie primă. Aceasta a explicat că, în prezent, companiile din regiune achită un „impozit unic pe venit”, care înlocuiește mai multe taxe, inclusiv TVA. Introducerea TVA-ului standard la importul de materie primă, care reprezintă 90% din costuri pentru produsele de export, ar putea crea o povară financiară „insuportabilă” de 20% la momentul importului. Deși mecanismul de restituire a TVA la export există, antreprenorii sunt îngrijorați de lichiditățile blocate și de procedurile birocratice.
În replică, reprezentanții Ministerului Finanțelor au încurajat companiile să opteze pentru înregistrarea permanentă la Agenția Servicii Publice, nu provizorie, pentru a putea beneficia de mecanismul de deducere a TVA. Ei au promis că vor oferi instruiri și au anunțat că un calendar detaliat de implementare a taxelor pe categorii de mărfuri va fi făcut public în luna aprilie, asigurând că pentru sectoarele social-importante, precum textilele, impozitarea va fi introdusă mai târziu, și nu în 2026.