Mereni, satul martir: 9% din populație, deportată de regimul sovietic în anii '40

Satul Mereni a plătit un preț sângeros în timpul ocupației sovietice, pierzând prin deportări 9% din totalul populației și 12% din gospodăriile sale, a dezvăluit istoricul și profesorul Gheorghe Postică, originar din localitate, în cadrul unei dezbateri la Festivalul de Film și Istorii. Cifrele șocante, extrase din documente de arhivă, ilustrează brutalitatea cu care regimul totalitar a acționat pentru a distruge elita rurală și a instaura cu forța colectivizarea.

Profesorul Postică a explicat că ținta principală a represiunilor au fost cei mai buni gospodari ai satului, cunoscuți ca „răzeși”, țărani liberi cu o tradiție îndelungată de proprietate și independență. „Acești 9% erau cei mai buni gospodari”, a subliniat istoricul. Prin eliminarea acestora, regimul sovietic urmărea să frângă orice formă de rezistență și să deschidă calea pentru înființarea colhozurilor. În total, între 280 și 320 de persoane din Mereni au fost deportate în Siberia, o cifră documentată care demonstrează amploarea tragediei la nivel local.

Un aspect deosebit de dramatic al acestor deportări, evidențiat de profesor, este numărul mare de copii. Peste o treime dintre cei deportați din Mereni erau copii, inclusiv sugari de doar câteva luni. „O particularitate a acestor deportări constă în faptul că procentul copiilor care au fost deportați este foarte mare. În 1949, 36% erau copii”, a afirmat Gheorghe Postică. Femeile și copiii, împreună, constituiau peste două treimi din totalul celor deportați în valul din 1949, o strategie menită să distrugă însăși fibra familiei și a comunității.

Profesorul a amintit și de contextul istoric al satului Mereni, un centru al răzeșilor și primul sat din Basarabia unde, în 1921, s-a declanșat reforma agrară. Acest spirit de proprietate și independență a intrat în conflict direct cu ideologia bolșevică, transformând locuitorii într-o țintă predilectă a terorii comuniste. Timp de decenii, aceste orori au fost trecute sub tăcere, iar memoria colectivă a fost suprimată. „Abia în ultimii cinci ani, problema deportărilor și represiunilor politice este recunoscută la nivel de stat”, a concluzionat profesorul, subliniind importanța crucială a recuperării și asumării acestui trecut dureros pentru a preveni repetarea istoriei.