Săptămâna Educației 2026 a fost lansată oficial cu un angajament național pentru reformă, investiții europene și modernizare
Miercuri, 20 mai 2026, la Chișinău a debutat cea de-a treia ediție a Săptămânii Educației, un eveniment central dedicat transformării și îmbunătățirii sistemului de învățământ din Republica Moldova. Sub genericul „Reforma în educație: schimbări pentru oameni și pentru viitorul țării”, evenimentul de deschidere a reunit oficiali guvernamentali, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, cadre didactice și elevi, stabilind direcțiile strategice pentru modernizarea școlilor și alinierea acestora la standardele Uniunii Europene.
Ceremonia a fost deschisă într-un cadru festiv prin intonarea imnului de stat de către corul „Vocile primăverii” de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din capitală. În discursul său introductiv, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că educația reprezintă fundamentul unei societăți prospere și o prioritate absolută pe agenda publică. „Anul 2026 este un an mai liniștit din punct de vedere politic, ceea ce ne oferă oportunitatea să lansăm și să continuăm reformele, în special în domeniul educației. Vă invit să facem acest efort și să lansăm cu o viteză mai bună reformele”, a declarat oficialul, accentuând importanța motivării cadrelor didactice și a eficientizării administrării resurselor la nivel local.
O radiografie detaliată a sistemului educațional a fost prezentată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Acesta a evidențiat atât progresele înregistrate, cât și provocările structurale persistente, precum deficitul de profesori și necesitatea optimizării rețelei școlare. Ministrul a anunțat o perioadă intensă de transformări pentru anii 2026-2027, vizând în special implementarea unui nou curriculum național și dezvoltarea învățământului profesional tehnic. „Ne așteaptă investiții foarte mari, de 80 de milioane de euro, alături de colegii de la Banca Consiliului Europei. Cred că este cea mai mare investiție în sistemul vocațional tehnic din ultimii 20-30 de ani. Toate aceste oportunități vor implica o doză de efort suplimentar, dar speranța mea este că, depunând acest efort, vom depăși carențele structurale”, a afirmat Dan Perciun.
Sprijinul ferm al partenerilor externi a fost reconfirmat de Matei Cicsai, șeful adjunct al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Acesta a punctat rolul educației ca accelerator al valorilor democratice și al dezvoltării capitalului uman. „Educația este cea mai puternică investiție pe care o poate face o țară, deoarece modelează oamenii, comunitățile, instituțiile și viitorul societății însăși. Prin programe precum Erasmus+ și Orizont Europa, studenții, profesorii și cercetătorii moldoveni se conectează deja cu colegii lor din Uniunea Europeană”, a subliniat reprezentantul european, reiterând sprijinul financiar substanțial oferit prin Planul de Creștere pentru Moldova.
Evenimentul a oferit o platformă directă și pentru vocea tinerilor. Discuțiile au adus în prim-plan așteptările elevilor privind un învățământ modern, reducerea birocrației prin extinderea instrumentelor digitale, precum catalogul electronic, și consolidarea autonomiei și implicării decizionale a Consiliilor Elevilor. Tinerii prezenți au subliniat necesitatea unor metode de predare axate pe dezvoltarea gândirii critice și a competențelor practice, perfect adaptate erei tehnologice și cerințelor pieței muncii.
Săptămâna Educației reprezintă cea mai amplă platformă de dialog și acțiune dedicată învățământului din țară. Pe parcursul a cinci zile, zeci de activități, ateliere și dezbateri reunesc mii de participanți, culminând cu un târg universitar dedicat absolvenților. Inițiativa este organizată cu sprijinul unei coaliții largi de parteneri internaționali, reafirmând angajamentul comun pentru crearea unui mediu școlar sigur, performant și pe deplin integrat în spațiul valoric european.